Scoala de vara CCMESI
Aplicații în Ecologie Urbană: Natura de acasă – Presiuni și oportunități în implementarea soluțiilor bazate pe natură în spațiile rezidențiale
Dragi studenți și masteranzi,
Vă invităm la cea de-a XII-a ediție a Școlii de Vară, organizată de Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuarea Studiilor de Impact, în perioada 07-11 iulie 2025, la București și Constanța.
Continuăm experiența reușită din anii precedenți, cu o nouă ediție organizată alături de Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole (FSNSA), din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu Facultatea de Geografie, din cadrul Universității din București, Facultatea de Urbanism, din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București (UAUIM) și Society for Urban Ecology (SURE).
Ca de obicei, vă propunem o săptămână de activități științifice și educaționale non-formale, în care se vor atinge aspecte de ecologie urbană extrem de importante pentru formarea unui specialist în dezvoltare durabilă:
Dezvoltarea abilităților practice și întărirea cunoașterii teoretice, responsabilizarea studenților, familiarizarea cu sarcinile de lucru în echipă, implicarea acestora în activități de teren și de laborator cu finalitate practică clar definită, vor fi doar câteva din beneficiile participării studenților și masteranzilor în cadrul Școlii de Vară CCMESI.
Programul general poate fi consultat AICI, iar programul detaliat al manifestării va fi disponibil începând cu 2 iulie 2025.
Numărul maxim de locuri disponibile pentru ediția a XII-a a Școlii de Vară Aplicații în Ecologie Urbană este de 30 de studenți din ciclurile de licență și master de la universitățile din România, indiferent de anul de studiu, înscriși la un program de studii în domeniul Geografie, Știința mediului sau Urbanism.
În cazul în care există mai mulți înscriși decât numărul de locuri, departajarea se va face de către o comisie internă a CCMESI și FSNSA, pe baza răspunsurilor oferite în formularul de înscriere și pe baza respectării balanței specializărilor/ciclurilor de studii. Prioritate vor avea studenții care nu au participat până acum la edițiile anterioare.
Formularul de înscriere la ediția a XII-a a Școlii de Vară Aplicații în Ecologie Urbană este disponibil AICI, iar termenul limită pentru înscrieri este 1 iulie 2025. Participanții trebuie să accepte și să respecte Regulile și Condițiile de Participare.
Fiecare participant care va absolvi Școala de Vară Aplicații în Ecologie Urbană va primi un certificat din partea organizatorilor.
Organizatorii evenimentului nu percep taxe de participare, însă, conform programului, vor exista anumite cheltuieli (de masă, de transport, cazare suplimentară etc.), necesar a fi suportate individual de către fiecare participant.
Pentru mai multe informații, urmăriți paginile de social media ale Masterelor Evaluarea Integrată a Stării Mediului și Politici de Mediu pentru Dezvoltare Durabilă, pagina de Facebook CCMESI, instagram student_la_mediu și paginile de Facebook și Instagram FSNSA (UOC).
Povestea ediției din 2024 o găsiți AICI!
Vă așteptăm!

- organizarea cercetării mediului;
- colectarea datelor de mediu din teren;
- prelucrarea datelor de mediu prin metode statistice și tehnici GIS;
- prezentarea alternativelor moderne de răspuns la provocările de mediu;
- metode participative de planificare și dezvoltare durabilă a mediului urban.
Dezvoltarea abilităților practice și întărirea cunoașterii teoretice, responsabilizarea studenților, familiarizarea cu sarcinile de lucru în echipă, implicarea acestora în activități de teren și de laborator cu finalitate practică clar definită, vor fi doar câteva din beneficiile participării studenților și masteranzilor în cadrul Școlii de Vară CCMESI.
Programul general poate fi consultat AICI, iar programul detaliat al manifestării va fi disponibil începând cu 2 iulie 2025.
Numărul maxim de locuri disponibile pentru ediția a XII-a a Școlii de Vară Aplicații în Ecologie Urbană este de 30 de studenți din ciclurile de licență și master de la universitățile din România, indiferent de anul de studiu, înscriși la un program de studii în domeniul Geografie, Știința mediului sau Urbanism.
În cazul în care există mai mulți înscriși decât numărul de locuri, departajarea se va face de către o comisie internă a CCMESI și FSNSA, pe baza răspunsurilor oferite în formularul de înscriere și pe baza respectării balanței specializărilor/ciclurilor de studii. Prioritate vor avea studenții care nu au participat până acum la edițiile anterioare.
Formularul de înscriere la ediția a XII-a a Școlii de Vară Aplicații în Ecologie Urbană este disponibil AICI, iar termenul limită pentru înscrieri este 1 iulie 2025. Participanții trebuie să accepte și să respecte Regulile și Condițiile de Participare.
Fiecare participant care va absolvi Școala de Vară Aplicații în Ecologie Urbană va primi un certificat din partea organizatorilor.
Organizatorii evenimentului nu percep taxe de participare, însă, conform programului, vor exista anumite cheltuieli (de masă, de transport, cazare suplimentară etc.), necesar a fi suportate individual de către fiecare participant.
Pentru mai multe informații, urmăriți paginile de social media ale Masterelor Evaluarea Integrată a Stării Mediului și Politici de Mediu pentru Dezvoltare Durabilă, pagina de Facebook CCMESI, instagram student_la_mediu și paginile de Facebook și Instagram FSNSA (UOC).
Povestea ediției din 2024 o găsiți AICI!
Vă așteptăm!
Formularul de înscriere la Școala de Vară CCMESI:
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdMks95vuF0LHhF5tNd5mh-TZlEb4kwGM3HFa6RWvNKFq_YZA/viewform
Termen limită de înscriere: 1 iulie 2025

Imagini din edițiile anterioare: Editia a 11a, Editia a 10a, Ediția a 6a, Ediția a2a, Ediția 1
Pentru mai multe detalii:
Lect. univ. Athanasios Gavrilidis - [email protected]
Sef Lucrari Mirela Paraschiv - [email protected]